
Liderul PSD Victor Ponta l-a exclus pe Mircea Geoană din rândul pesediştilor, susţinând că preşedintele Senatului nu reprezintă partidul, iar declaraţiile sale pot fi considerate doar opinii personale. Victor Ponta a fost scos din sărite de declaraţiile ambigue ale lui Geoană, privind posibilitatea retragerii moţiunii de cenzură pe Educaţie, în condiţiile în care conducerea PSD decisese ca moţiunea să meargă mai departe.
Zilele lui Mircea Geoană în PSD, dar şi în fruntea Senatului sunt atent numărate de preşedintele partidului, Victor Ponta. Într-o declaraţie acordată în exclusivitate ziarului „Puterea”, liderul PSD a dat un verdict extrem de dur în legătură cu fostul preşedinte al partidului: „Mircea Geoană nu vorbeşte niciodată în numele PSD, ci doar în numele lui”. Trei cuvinte cheie: Geoană, niciodată, PSD. Practic, deşi este preşedinte al Senatului, funcţie dobândită în calitate de membru al PSD, Geoană este trecut la index de Victor Ponta, care nu îl consideră demn de a vorbi în numele social-democraţilor. Cu toate acestea, preşedintele Senatului şi-a exprimat poziţia faţă de moţiunea de cenzură pe Educaţie, spunând că este posibil ca PSD şi PNL să o retragă. „Am înţeles că liberalii au luat o decizie în acest sens, urmează ca şi PSD să ia o decizie finală luni”, a declarat preşedintele Senatului, Mircea Geoană. Acesta a fost fitilul care la facut sa explodeze pe "micul Titulescu", care nu mai suporta ca Geoana sa-i ia caimacul.
Atitudinea domnului Geoană faţă de PSD după Congresul din februarie trebuia lămurită mai devreme sau mai târziu. Săptămâna viitoare asta vom face, în sensul în care domnul Geoană se va hotărî dacă mai vrea sau nu să mai rămână în PSD", a declarat Ponta, ieri, la Radio France International. „Sunt mai pesedist ca oricând", a fost replica preşedintelui Senatului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu